Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică (48 de ani), a umilit liderul din Turcia, Sivasspor, scor 5-1, însă după meci românul a fost atacat de omologul său care a plecat învins.
„Șumudică îi provoacă pe toți, atacă jucătorii, se duce spre ei. E rușinos ce a făcut el. Astfel de momente ar trebui prevenite. Cum ar fi dacă jucătorii mei l-ar fi atacat? E și vina arbitrului, nu ar trebui să permită un asemenea comportament”, a declarat Riza Calimbay, antrenorul lui Sivasspor, după meci, conform presei turce.
La finalul partidei, Șumudică s-a îndreptat către suporterii săi și le-a arătat cinci degete prin care a evidențiat scorul cu care echipa sa a triumfat în fața liderului din Turcia.
Omul meciului a fost de departe debutantul Alex Maxim (29 de ani), care a reușit două goluri și a participat decisiv la cea de-a treia reușită a echipei sale.
În altă ordine de idei, Marius Șumudică a vorbit după meci cu reporterul Prosport prezent la partidă și i-a transmis un mesaj clar selecționerului Mirel Rădoi: „Junior Morais ar trebui naturalizat. A fost senzațional”. (Detalii AICI!)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER